Univers. Calea Lactee. De la Soare, a treia la dreapta. Pământ. Tara o găsesti uşor; se-aud manele şi e acoperită de coji de seminţe. România. Anul – 2008. Luna – asta. Ziua a şaptea (când nu mai e nimic de făcut). Este ora 12:01 şi 34 de secunde. Un cerşetor care îşi permite să se îmbete în fiecare seară doarme zâmbind pe un calorifer într-un hol şi vorbeşte în somn. În aceeaşi secundă, un tânăr se întoarce acasă şi îşi cumpără cu ultimii 50.000 o shaorma, deşi ştie că va regreta! a apoi că nu şi-a luat o bere. Altundeva, exact la aceeaşi oră, o fată care altfel nu suportă alcoolul trage o duşcă să prindă curaj să intre în baie în cămin. Tot atunci, un pescăruş de modă veche încearcă să prindă peşte în Dâmboviţa în timp ce toţi prietenii lui cotrobăie în imensele grămezi de gunoi. Suntem în Regie.
Iar eu sunt Rocky. De la cockroach. La noi, gândacii de bucătărie, Rocky e un nume comun. Am auzit că s-a făcut şi un film cu numele ăsta. De fapt, eu sunt Rocky 3. Pentru că am 256 de fraţi, iar mama nu a ştiut atâtea nume… Stau în Regie de când mă ştiu. În anii noştri – 21; în anii voştri – vreo 3 săptămâni. Am schimbat sistemul de măsurare a timpului pentru că mulţi gândaci aveau căderi nervoase pentru că li se părea că trăiesc prea puţin. Acum măcar putem să fredonăm „am doar optişpe ani” şi „ca la 20 de ani” fără să ne simţim prost. Ascultăm multă muzică prin cămine. Eu sunt fan Omul cu şobolani şi Paraziţii. Nu ştiu de ce, dar pur şi simplu mă regăsesc în muzica lor.
Acum însă ne-am mutat într-o cameră unde se ascultă numai manele. Cu toate insistenţele mele, mama nu vrea să plecăm. Zice că nouă ne face bine multă mizerie. Înainte stăteam la doi rockeri, dar mulţi dintre fraţii mei au murit de foame. Am mai rămas vreo 200 (aşa a aproximat mama, că era prea ocupată cu mutatul să se apuce să ne numere). Ne-am gândit de multe ori că trăim rău şi c-ar trebui să ne mutăm din Regie, dar aici ne simţim ca acasă… Avem prieteni în toate căminele şi, lucru învăţat de la studenţi, facem chefuri în fiecare seară. Regia e un loc unic, zic eu, deşi n-am călătorit prea mult. Aici oamenii se culcă dimineaţa la 5 şi se trezesc la prânz de patru ori pe săptămână. În rest nu dorm deloc. Studenţii mănâncă la cantină (ca şi noi, de altfel, când ieşim să mâncăm în oraş), dar câteodată mai sar peste mese. Niciodată însă peste beri. Regula de aur a studentului din Regie este „de bere se găsesc întotdeauna bani...”. Asta nu e tocmai bine pentru noi. În ciuda părerii proaste şi prejudecăţilor care există în ceea ce ne priveşte, să ştiţi că gândacii de bucătărie nu beau, nu fumează şi nu fac sex neprotejat. În locuri deschise, unde putem fi călcaţi, adică… Se întâmplă să mai ieşim şi pe coridor, pentru că mulţi studenţi gătesc afară, la uşă. Mâncarea e cam fierbinte, dar ne-am obişnuit. Chiar ne amuzăm copios când se mai miră câte unul „Oau, ce repede a scăzut mâncarea!” Însă viaţa de cămin nu e tot timpul roz pentru un gândac.
„Deratizare” e un cuvânt care ne dă fiori. Noroc că ne-am obişnuit cu toate tipurile de otravă. Doar ne-am obişnuit noi cu zacusca, ce naiba… A, şi mai nou au apărut nişte impostori care vin, chipurile, să deratizeze camerele, cu o sticlă cu apă şi detergent. V-aţi prins, suntem pe mână cu ei! Simbioză, dacă vreţi. Ei iau 50.000 pe cameră, iar noi facem pe morţii o oră – două, apoi nu ne mai deranjează nimeni câteva săptămâni. Dacă vor să dispărem pentru câteva zile, ne-am înţeles cu ei să pună lapte şi ciocolată în sticlă. Mâncăm pe săturate şi plecăm într-o excursie, după care revenim. Mergem prin oraş. Apropo, Regia e paradisul cluburilor ieftine. Cred că sunt mai puţine coşuri de gunoi în Regie decât cluburi. Ceea ce nu pare să deranjeze pe nimeni, iar pe noi cu atât mai puţin. E mai uşor s-ajungi la resturi dacă sunt aruncate pe stradă. În ultima vreme însă, în unele cămine din Regie e prea multă mizerie chiar şi pentru noi. Ca să nu mai vorbesc de igrasie… Chiar am auzit doi studenţi vorbind „bă, avem igrasie, dar măcar nu avem gândaci”. Păi normal…cum cred ei că putem sta în mirosul ăla?! Am început să ne mutăm în căminele de la stradă, cele câteva renovate. Nu de alta, dar mai vin câteodată în vizită prietenii noştri din centru şi ne e cam ruşine să-i primim în condiţiile alea.
Aseară ne-am uitat toată familia, împreună cu locatarii camerei, la "A bug's life", la calculator. Nu mi s-a părut că ăia ar fi avut cine ştie ce viaţă. Dacă vrea vreun regizor să vadă ce înseamnă cu adevărat o viaţă fericită de gândac, să vină în Regie!
...desi nu stau la camin, mi-as dori asta, dar nush daca in regie, hmmm.. ma mai gandesc Cik in Regie e super viata.. asa se zice!
